Ce sunt nevoile psihologice de bază?

Deseori ne simțim nemulțumiți, dar ne este greu să articulăm de ce.

Zi de zi, suntem conștienți de nevoile noastre fizice. Știm cu toții cum este atunci când ne este sete, foame sau atunci când nu dormim destul. Dacă aceste nevoi nu sunt îndeplinite, pe termen lung pot cauza multe probleme.

Cu toate acestea, nevoile psihologice deseori trec neobservate până în momentul în care efectele negative (emoții negative) ne atrag atenția asupra lor. Primul pas spre o viață sănătoasă și echilibrată este să dobândim capacitatea de a ne identifica nevoile, astfel încât să le putem satisface.

Nevoile emoționale/psihologice de bază sunt:

• un atașament sigur (securizant) față de ceilalți;

• libertatea de a ne exprima nevoile și emoțiile;

• autonomie, competență și un simț al identității;

• spontaneitate și joacă;

• limite realiste și control de sine.

Cu un picior în trecut și cu altul în prezent

Deseori, atunci când ne simțim pierduți în problemele noastre, ne simțim blocați și nu reușim să găsim o soluție, răspunsul se află în copilăria noastră.

În perioada copilăriei, dacă nevoile psihologice de bază ale copilului nu sunt satisfăcute, copilul percepe prezența unui pericol. Încercând să le facă față, copilul dezvoltă anumite strategii de coping:

• Capitularea: copilul se predă, renunță la lupta pentru nevoile sale. Ca adult, aceste persoane retrăiesc în mod repetat experiențele din copilărie, fiind copleșiți de emoții.

  De exemplu: Un copil ai cărui părinți sunt reci și indisponibili din punct de vedere emoțional, ca adult, este posibil să își caute parteneri care să reproducă același model, nevoile sale emoționale fiind mereu nesatisfăcute. Mai mult, această persoană consideră că nici nu are dreptul să își revendice această nevoie.

• Evitarea: copilul evită, se angajează în alte comportamente. Ca adulți, încearcă să evite să confrunte și să trăiască aceste probleme, deseori angajându-se în comportamente nesănătoase precum: consum de substanțe, alcool, mâncat compulsiv și alte comportamente riscante.

  Luând exemplul copilul anterior, cu părinții reci și distanți, dacă strategia sa de coping este una de evitare, ca adult, există riscul ca acesta să evite să aibă relații apropiate de orice fel, din frica de a se confrunta din nou cu aceeași problemă.

• Supracompensarea: încearcă să se angajeze în comportamente opuse. Ca adulți, există riscul să ducă aceste comportamente opuse la extrem. Dacă s-au simțit fără valoare, vor încerca să fie perfecți.

  Dacă acel copil cu părinții reci și distanți ar utiliza la maturitate strategia de supracompensare ar putea să devină foarte atent la nevoile celorlalți, să se auto-sacrifice.

Chiar dacă la prima vedere aceste exemple par foarte evidente, de fapt aceste lucruri se petrec deseori automat, fără a conștientiza că le perpetuăm. Un lucru important pe care trebuie să îl avem în minte este faptul că, nu trebuie ca părinții noștri să fi fost foarte abuzivi sau extrem de reci și indisponibili. Este suficient ca o replică de timpul ”Nu am timp acum.” să se repete în mai multe instanțe când copilul are nevoie de atenția părintelui său, ca acesta să se simtă deprivat.

În esență, părinții au intenții bune față de copiii lor și încearcă să le ofere cea mai bună educație posibilă. Este bine să fim conștienți că generațiile trecute nu au avut așa mare acces la psihologi și cărți de self-help, iar stilul de viață era cu totul altul. Ei fac tot ce pot și ce știu mai bine - este datoria noastră ca atunci când suntem maturi, să identificăm lucrurile care ne creează probleme și să le soluționăm (dacă vrem).